Clientii care organizeaza campanii si concursuri pe BlogTAG.ro, stiu, cu siguranta, in detaliu, ce strategii SEO se potrivesc proiectelor lor. De altfel, probabil ca sunt aici pentru ca isi doresc un plus  in armamentul de instrumente si strategii pe care le folosesc pentru optimizare SEO. Insa pentru bloggerii care participa la campaniile de pe platforma noastra, mai ales daca sunt la inceput, este posibil ca SEO sa reprezinte un hatis dificil de navigat, pe care considera ca nu au nici timpul nici motivatia necesara sa il descifreze. Din nefericire pentru cei fara tragere de inima, optimizarea SEO  reprezinta un pas absolut necesar pentru atingerea unor peformante notabile si pentru castigarea statutului de blogger profesionist, care poate sa castige din blog. Pentru a promova performanta printre bloggerii de pe BlogTAG.ro am decis sa deschidem o serie de articole care sa ofere sfaturi pentru optimizarea SEO pentru bloggeri incepatori.

Inainte de asta, insa, vom face o scurta trecere in revista a felului in care functioneaza optimizarea pentru motoarele de cautare. Pentru a oferi cele mai relevante rezultate in urma cautarilor facute de utilizatori, Google si celelalte motoare de cautare utilizeaza programe numite „spider” pentru a evalua site-urile in functie de continutul si constructia acestora, si a le clasifica pe paginile de afisare a rezultatelor. Cu cat site-ul ofera informatii mai relevane, este construit mai profesionist si beneficiaza de expunere prin link-uri pe alte site-uri din domeniu, cu atat este mai „apreciat” conform algoritmilor de cautare. Analiza criteriilor de clasificare utilizate de Google devine din ce in ce mai complexa, pe masura ce motorul de cautare, in incercarea de a oferi cele mai bune servicii, isi optimizeaza infrastructura si conditiile in care premiaza sau taxeaza continutul evaluat. Cu toate astea, o serie de bune practici valabile de la inceput si pana in prezent ofera o serie de avantaje celor care le adopta.

In implementarea optimizarii pentru motoarele de cautare, e important de retinut ca SEO, desi important, nu este o lege, unele imbunatatiri fiind costisitoare si nemotivate in etapele incipiente. Pe de alta parte practicile SEO sunt, in general, impartite in tactici On-site, care tin de arhitectura interna a site-ului si a continutului gazduit de acesta, si tacticile Off-site, care tin de expunerea pe alte site-uri si retele de socializare. Este recomandata implementarea fiecarei strategii la momentul potrivit. Vom trata, in articolul prezent, tacticile On-site ce tin de structura, oferindu-va o serie de sfaturi ce pot fi implementate imediat, pentru cresterea potentialului SEO. In articolele urmatoare, vom trata tacticile On-site privind continutul, promovarea Off-site pe retele de socializare si pe alte site-uri, selectarea cuvintelor cheie si alte strategii.

1. Optimizarea SEO a temei

In functie de cat de dispus esti sa iti bagi nasul in aspectele tehnice ale blogului tau, ai o serie de modificari pe care le poti aduce pentru a il face mai ofertant pentru SEO. Indiferent de platforma pe care o alegi, poti folosi dintr-o multitudine de teme grafice lansate recent care sa utilizeze tehnicile de codare de actualitate si sa faciliteze navigarea, altfel ai nevoie de aportul unui programator care sa iti „curete” codul site-ului . Suplimentar, e nevoie sa fii atent la integritatea link-urilor si la viteza de navigare a paginilor. Pentru integritatea link-urilor poti face o simpla verificare manuala a acestora, iar viteza de incarcare o poti verifica aici.

2. Stabileste-ti o structura de permalink-uri

Permalink-ul este adresa fiecarei pagini, pentru aceasta pagina este http://www.blogtag.ro/sfaturi-seo-pentru-bloggeri-incepatori-optimizare-pe-blog/. In functie de structura blogului tau poti alege din setarile platformei de blogging pe care o utilizezi ce tip de permalink ti se potriveste. Daca ai categorii, le poti include pe acestea in structura permalink-ului, daca iti doresti intarirea anumitor cuvinte cheie iti poti forma permalink-ul cu ajutorul acestora. E bine de retinut insa sa NU MODIFICI permalink-uri mai vechi pentru ca vei pierde legaturile catre acele pagini.

3. Cumpara-ti hosting si domeniu

Este o investitie intradevar, si poate nu o vei face pana cand nu te asiguri ca iti merge treaba asta cu blogul, insa un domeniu propriu si un cont de gazduire arata ca esti cu adevarat un blogger implicat si generaza avantaje in indexarea in motoarele de cautare.

4. Instaleaza-ti un site-map pe blog

In lista de extensii disponibile pentru platforma pe care o folosesti vei avea o serie de optiuni de extensii care genereaza o harta a site-ului tau si o trimite catre motoarele de cautare pentru a il indexa mai bine.

 5. Instaleaza si foloseste plug-in-uri de SEO

Sunt tot felul de detalii mici care, in trecut, trebuiau gestionate cu ajutorul modificarilor directe aduse in codul-sursa al paginii. Din fericire acum exista extensiile de tip All in one SEO care sa faca mare parte din treaba pentru tine. Asta nu inseamna ca trebuie sa te culci pe o ureche si sa nu iti definesti cuvinte cheie, meta-titlu, meta-descriere etc., insa extensiile SEO iti ofera un mod mai facil de a face acest lucru.